Nu sunt acele pălării cu care eşti obişnuită, însă cu siguranţă te-ai gândit de cel puţin o duzină de ori că ar merita să încerci să le porţi. Fie şi pentru ineditul situaţiei, dacă nu pentru farmecul pe care îl emană. Astăzi însă îţi explicăm cum poţi transforma pălăriile fascinator în constante ale ţinutelor tale pentru ocazii speciale şi mai ales cum poţi alunga monotonia outfit-urilor office, alegând să incluzi un element magic de vară. Pălăriile fascinator sunt pe cât de elegante şi rafinate, pe atât de jucăuşe şi de romantice. Cum ai putea să nu le îndrăgeşti?

Majoritatea pălăriilor de soare sunt destul de inconfortabile, în sensul în care contribuie la sporirea senzaţiei de căldură şi la aplatizarea coafurii. Oricât de utile ar fi, faptul că atunci când le scoţi de pe cap arăţi ca şi cum ai avea părul îmbâcsit şi încurcat, nu este defel flatant. Adoptând în ţinută o pălărie fascinator nu rişti să te confrunţi cu asemenea situaţii. În afara faptului că este uşor de purtat şi de fixat pe cap (cele două clame plasate pe interior te ajută să poziţionezi exact aşa cum îţi doreşti pălăria), pălăria fascinator nu îţi deranjează deloc coafura, aspect esenţial atunci când iei parte la un eveniment sau la o ocazie specială. În plus, îţi conferă un uşor aer retro, atât de in vogă la ora actuală.

Cum porţi pălăriile fascinator

Înainte de toate, dacă nu ai mai purtat până acum o astfel de pălărie, trebuie să te acomodezi puţin cu stilul. Şi desigur să cunoşti regulile de bună purtare pentru a avea un impact maxim şi a te pune în valoare aşa cum se cuvine. Să o luăm însă pas cu pas:

  1. Poziţionarea pălăriei fascinator: în mod tradiţional, accesoriul capilar se poartă pe partea dreaptă, dat fiind că la orice recepţie, nuntă sau ocazie formală, partenerul te însoţeşte pe partea stângă, aşadar pălăria fascinator nu trebuie să îl incomodeze în vreun fel. Cu toate acestea, regula nu trebuie respectată întocmai, moda ultimilor ani permiţându-ţi să porţi pălăria fascinator oricum îţi doreşti, atâta timp cât alegerea are menirea să te avantajeze. Mai precis, să îţi pună în valoare “profilul bun” care arată mereu excelent în poze, indiferent de unghiul din care eşti surprinsă.
  2. Pentru a te asigura că pălăria fascinator rămâne la locul ei până la finalul serii, pulverizează puţin fixativ pe creştetul capului şi apoi prinde clemele. Nu te complica să abordezi o coafură ultra-complicată, şi mizează mai degrabă pe un look simplu, curat, care să nu distragă atenţia de la accesoriul pe care îl porţi şi care să nu creeze impresia că te-ai fi străduit excesiv.
  3. Un aspect foarte important: nu îţi spăla niciodată părul în ziua în care vrei să porţi pălăria-fascinator, deoarece părul proaspăt spălat nu constituie un “suport” bun pentru niciun tip de clamă/agrafă.
  4. Chiar dacă eşti tentată să îţi asortezi ţinuta cu pălăria fascinator, îţi recomandăm să alegi mai degrabă culori complementare sau dacă ţii neapărat la corespondenţe cromatice cât mai fidele, nuanţe uşor diferite ca intensitate. Nu uita că trăieşti în 2019, nu în anii ’60.
  5. Ţine cont de culoarea părului atunci când îţi alegi un fascinator. Dacă eşti blondă vei arăta excelent cu pălării fascinator care includ nuanţe calde şi luminoase, precum beige, taupe, coral, roz trandafiriu sau turquoise. Dacă părul tău este roşcat, atunci tonurile pământii, naturale sunt cele mai potrivite: brunuri, nuanţe de maro, oliv, verde, camel etc. În schimb, pentru părul brunet, cele mai potrivite culori sunt cele intense: roz, fuchsia, smarald, albastru intens, negru şi bleumarin.

În ce “roluri” poţi distribui pălăriile fascinator: în loc de voal la rochia de mireasă, ca accesoriu chic la cununia civilă, ca parte din ţinutele doamnisoarelor de onoare, că element de eleganţă şi rafinament la o rochie de seară sau chiar la o ţinută casual de după-amiază.

Tu cum ai purta o pălărie fascinator? Te invităm să descoperi întreaga colecţie AICI, iar dacă ai întrebări referitoare la modalităţile de purtare sau dacă vrei să îţi realizăm o comandă specială, ne poţi scrie atât pe mail, cât şi pe reţelele sociale pe care suntem activi: Facebook si Instagram.mo

Lasa un mesaj